La femme qui t`aime.

De ce beau ceai de tei cand in mine e o liniste desavarsita?
De ce simt o dorinta de nestavilit sa ma pierd in niste pijamale lejere din bumbac?
De ce ascult ritmuri usoare,digerabile?
Si daca ar fi sa imi transpun sentimentele in limba de foc a lumanarii tot ar fi mai agitata .
Nici eu nu stiu de gust din calmul de dinainte sau dupa furtuna .
Recogniscibile imi sunt trairile transpuse in scenariul dezlantuit de afara .
Poate in sfarsit s-au mutat vanturile naprasnice din mine....afara.
Si m-au lasat intr-un calm absolut.
Mi-am propus sa invat sa leg mai bine cuvintele , sa le dau o forma aparte , sa nu le mai las in forma bruta care imi curge din suflet .
Ah si daca macar o data as mai avea abilitatea nebuna sa le traduc frumos cum faceam candva .
Atunci cand mainile tale cantau sentimente frumoase si cand inca nu ajunsesem sa devin o parte din tine...lucru care ma dezgusta enorm .
Nu ar fi ca si cum ti-as dezintegra amintirea , doar ca mereu am crezut ca oamenii nu stau prea mult in loc .
Inconstient , inca din incipitul vietii cautam implinirea sufleteasca suprema , dragostea de nestavilit .
Insa cred ca stii foarte bine ca aceasta sansa ne-a fost rapita cand ne-a despartit Demiurgul in acea zi de toamna.
Cu miscari delicate ne-a desfacut fiecare nerv prin care comunica inima mea cu inima ta ..si plamanii tai cu ai mei .
Ne-a ratacit simtirile , alterandu-ne pentru moment constiinta.
Ne-a spintecat spatele , ne-a ucis simturile , azvarlindu-ne in cate un colt al lumii.
Si acolo am ramas pana azi .
Eu aici. Tu acolo .
Cand ne-am trezit , amandoi eram sub acelasi cer , neputand insa gusta din acelasi aer.
Rascolitor moment sa nu mai imi recunosc corpul , care fusese pana de curand altarul iubirii noastre.
Dar cine sa imi auda glasul cand urlam ca ma dor ranile ?Cine sa inteleaga al meu suflet care se pierduse in sangele ce-mi siroia necontenit din buze?
Eu aici.Tu acolo.